Dynamix Group dynamix group

Despre noi

George - fondator Dynamix Group
George
fondator Dynamix Group

Mă numesc George și sunt fondatorul DYNAMIC BUSINESS SOLUTIONS SRL. Alături de doi prieteni, am construit ceea ce numim simplu: echipa Dynamix. Ideea noastră este directă: contabilitatea trebuie să fie un instrument real de lucru pentru antreprenor, nu doar o obligație bifată la final de lună.

Am absolvit liceul în Sighetu Marmației, în Maramureș, „acolo unde se agață harta în cui”. Vin dintr-o familie de ingineri minieri, iar bunicul meu a fost apicultor, cunoscut în zona Sighetului ca unul dintre cei mai apreciați producători de miere. De acolo am învățat ceva simplu: lucrurile solide se construiesc cu răbdare, muncă și atenție la detalii.

Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor am absolvit-o în cadrul Universității de Vest din Timișoara. După facultate, mi-am început cariera în contabilitatea societăților comerciale cu capital privat, trecând succesiv prin etape profesionale tot mai complexe, până la nivelul financiar-contabil superior al unei corporații multinaționale.

Ajuns într-o funcție de tip CFO, am observat însă un lucru pe care îl consider esențial: în multe organizații, rolul financiar-contabil riscă să fie redus la o simplă semnătură. Pentru mine, valoarea reală nu stă în semnătura aplicată pe documente, ci în analiza, înțelegerea și prevenirea problemelor înainte ca ele să devină costuri, blocaje sau litigii.

Așa s-a născut Dynamix: din dorința de a valorifica experiența și cunoștințele acumulate pentru a sprijini antreprenori care au nevoie de parteneri implicați, nu doar de prestatori. Împreună cu echipa, acoperim zonele financiară, contabilă, fiscală și juridică, cu accent pe soluții practice pentru activitatea de zi cu zi a unei firme.

Credem că antreprenorul și contabilul trebuie să lucreze împreună. Contabilitatea nu este „a cincea roată la căruță”; este cârma unei afaceri. În spatele unei declarații fiscale, al unui raport sau al unei analize financiare stau ani de studiu, experiență și pregătire continuă.

Noi putem aduce structură, claritate și soluții. Dar avem nevoie și de cooperarea clientului: documente complete, comunicare corectă și decizii asumate la timp. Când aceste lucruri există, contabilitatea devine un avantaj real pentru afacere.

WhatsApp